13.8 C
România
joi, septembrie 17, 2026

SUA construiesc la Sadu o fabrică de muniție NATO de 25 de milioane de dolari

Companie americană construiește la Sadu o fabrică de muniție NATO de 155 mm

O companie americană, US Ballistic, va construi la Uzina Mecanică Sadu, din Târgu Jiu, o nouă capacitate de producție pentru muniție NATO de calibru 155 mm, în baza unui contract semnat marți. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță.

Investiția este estimată la 25 de milioane de dolari, care vor fi alocați pe parcursul următorilor cinci ani. Compania va angaja 150 de persoane în primii doi ani, urmând ca numărul angajaților să crească etapizat în următorii patru ani.

Proiectul include și lucrări de infrastructură la nivelul uzinei, respectiv reparații la magazii, drumuri și utilități. Aceste investiții vor rămâne în proprietatea Uzinei Mecanice Sadu.

Un element important al acordului îl reprezintă transferul de tehnologie către România. Noua capacitate de producție va fabrica muniție de 155 mm, calibru utilizat pe scară largă de forțele armate ale statelor membre NATO.

Potrivit ministrului interimar al Apărării, UM Sadu va încasa aproximativ 20 de milioane de euro din chirii în următorii zece ani, primul an urmând să fie plătit în avans.

Investiția vine după o perioadă în care infrastructura de la Sadu a fost puternic degradată. Radu Miruță a declarat că uzina ajunsese să suporte anual aproximativ 500.000 de euro numai pentru paza unor spații și că zona devenise o paragină.

„Sadu revine acolo unde îi este locul: în industria de apărare a României”, a transmis Radu Miruță după semnarea contractului.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles