Lista Studenților a depus candidaturi pentru toate cele 250 de locuri din Parlamentul Serbiei
Lista electorală „Lista Studenților – Studenții Câștigă” a prezentat marți toți cei 250 de candidați pentru Adunarea Națională a Serbiei, informează publicația blokade.org. Potrivit mișcării „Studenții în blocadă”, candidații au fost selectați pe parcursul a unui an de zile, iar lista reprezintă principalul oponent al Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la putere.
Lista publicată include profesori, medici, artiști, activiști, antreprenori, avocați și persoane din întreaga Serbie. Primul pe listă este Ilija Srdanović, cardiolog și profesor la Facultatea de Medicină din Novi Sad. Printre personalitățile cunoscute se numără fostul baschetbalist Dejan Bodiroga, fostul guvernator al Băncii Naționale a Serbiei Dejan Šoškić, inginerul Zoran Đajić, rectorul Universității de Arte Mirjana Nikolić și academicianul Radomir Saičić. De asemenea, și-au exprimat dorința de a candida sportivul Mihail Dudaš, fostul fotbalist Mirko Poledica și muzicianul Feđa Dimović.
„Ei provin din diferite părți ale Serbiei, din orașe mari și comunități mai mici, din săli de clasă, clinici, birouri, ateliere, instituții culturale și alte locuri în care se poate observa în fiecare zi cum funcționează această țară atunci când instituțiile își fac treaba — și ce se întâmplă când încetează să o mai facă”, se arată în comunicatul mișcării „Studenții în blocadă”.
Studenții sârbi au precizat că nu au căutat persoane „care ar arăta cel mai bine pe un panou publicitar” sau pe cei care „au petrecut ani de zile învățând cum să negocieze un loc pe o listă electorală”, ci persoane despre care „cred că pot intra în instituții, își pot face treaba în mod responsabil și nu vor uita de ce se află acolo”.
„Candidații nu au fost aleși de liderii de partid și nici nu a existat cineva care să alcătuiască o listă într-o cameră și să o anunțe celorlalți. Ei au fost aleși de studenți printr-un proces decizional pe care l-am construit pe parcursul a mai bine de un an de blocaje, plenuri, discuții și muncă comună”, arată organizația studențească.
Alegări anticipate pe 25 octombrie, după dizolvarea Parlamentului
Serbia va organiza alegeri anticipate în Parlament pe 25 octombrie, după ce președintele Aleksandar Vučić a dizolvat Adunarea Națională, care numără 250 de locuri. Alegerile erau inițial programate abia pentru sfârșitul anului 2027, dar Vučić le-a convocat mai devreme, invocând „turbulențe uriașe” după aproape doi ani de proteste anticorupție conduse de studenți, care au început după prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad. În noiembrie 2024, în urma tragicului accident au murit 16 persoane.
Vučić nu poate candida pentru un al treilea mandat prezidențial. El a declarat că va conduce în schimb lista Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la guvernare, și va candida pentru funcția de premier, cu scopul de a păstra controlul asupra guvernului după ce va părăsi președinția. Ulterior este așteptată organizarea unor alegeri prezidențiale anticipate separate.
Lista Studenților, principalul adversar al SNS
„Lista Studenților”, care a luat naștere din mișcarea „Studenții în blocadă”, este considerată pe scară largă principalul adversar al SNS. Mai multe partide de opoziție, inclusiv Partidul Democrat și Frontul Verde-Stânga, au ales să susțină studenții și să nu prezinte propriile liste.
Sondajele realizate la începutul anului 2026 au arătat că Lista Studenților este competitivă cu SNS și, în unele sondaje, chiar o devansează în rândul alegătorilor hotărâți. Vučić a respins lista, acuzând că este condusă de figuri veterane ale opoziției. Studenții resping această afirmație și prezintă lista ca fiind rezultatul unor plenuri, mai degrabă decât al unor negocieri între partide.

