18.7 C
România
sâmbătă, septembrie 12, 2026

Predoiu, 25 de ani de la 11 septembrie: Terorismul nu a învins solidaritatea

Predoiu, mesaj la 25 de ani de la 11 septembrie: Terorismul nu a reușit să învingă valorile și solidaritatea

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis un mesaj de solidaritate cu Statele Unite ale Americii, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001.

Mesajul a fost publicat pe pagina sa de Facebook, în care oficialul român a afirmat că terorismul a încercat să inspire teamă și să dezbine, dar nu a reușit să învingă valorile, umanitatea și solidaritatea care unesc oamenii și astăzi.

„La 11 septembrie 2001, lumea liberă a fost alături de America. După 25 de ani, această solidaritate rămâne la fel de puternică”, a scris Cătălin Predoiu.

Ministrul interimar a subliniat că solidaritatea demonstrată Statelor Unite după tragedia din 2001 rămâne la fel de importantă și după un sfert de secol.

„Astăzi, îi comemorăm pe cei care și-au pierdut viața, cinstim curajul celor care au intervenit și reafirmăm forța unității care s-a născut în fața tragediei”, a transmis Predoiu.

Mesajul a fost transmis în ziua în care Statele Unite și alte țări comemorează 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001. Atunci, patru avioane de pasageri au fost deturnate de teroriști afiliați rețelei Al-Qaida. Două dintre aeronave au lovit Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York, una a lovit Pentagonul, iar cea de-a patra s-a prăbușit în Pennsylvania după ce pasagerii au încercat să preia controlul avionului. Aproape 3.000 de oameni au murit în urma atacurilor.

Related Articles

Stay Connected

- Advertisement -spot_img

Latest Articles