Doliu prelungit în familia regală norvegiană: prințesa Astrid a murit la două zile după înmormântarea regelui Harald al V-lea
Familia regală a Norvegiei traversează o perioadă de doliu prelungit, după ce prințesa Astrid a Norvegiei a încetat din viață vineri, la vârsta de 94 de ani. Decesul survine la doar două zile după funeraliile de stat ale fratelui ei, regele Harald al V-lea, și la exact două săptămâni după moartea acestuia.
Prințesa Astrid a participat la ceremonia funerară a regelui, unde a fost văzută stând într-un scaun cu rotile. Cu câteva zile înainte de înmormântare, palatul regal publicase fotografii în care aceasta apărea stând singură lângă sicriul fratelui ei, în capela palatului.
Cine a fost prințesa Astrid
Născută la 12 februarie 1932, prințesa Astrid a fost a doua fiică a regelui Olav al V-lea și a prințesei Märtha a Suediei. A fost sora mai mare a regelui Harald al V-lea și mătușa actualului monarh al Norvegiei, regele Haakon al VIII-lea. Odată cu moartea ei, s-a stins ultimul copil supraviețuitor al fostului rege Olav al V-lea.
După decesul prematur al mamei sale, în 1954, Astrid a preluat rolul neoficial de primă doamnă a țării la doar 22 de ani. Ea l-a însoțit pe bunicul ei, regele Haakon al VII-lea, și apoi pe tatăl ei în numeroase vizite oficiale, dineuri de stat și îndatoriri de reprezentare, până în 1968, când fratele ei, Harald, s-a căsătorit cu Sonja Haraldsen.
Exilul și căsătoria cu un cetățean de rând
În 1940, în urma invaziei naziste în Norvegia, prințesa Astrid a fost nevoită să fugă din țară împreună cu mama și frații săi, petrecând cinci ani în exil la Washington. În 1961 s-a căsătorit cu Johan Martin Ferner, un campion olimpic la navigație. În urma căsătoriei cu un cetățean de rând, tatăl ei a decretat ca titlul ei oficial să devină Prințesa Astrid, Mrs. Ferner.
Cuplul a avut cinci copii, iar soțul ei a decedat în anul 2015. Prințesa Astrid a rămas activă din punct de vedere public aproape toată viața, conducând Fondul Memorial al Prințesei Moștenitoare Märtha și oferind patronaj multor organizații, în special celor care sprijină copiii și tinerii cu dislexie, o afecțiune cu care s-a confruntat și ea.
În anul 2002, guvernul norvegian i-a acordat o pensie de onoare, în semn de recunoștință pentru deceniile de serviciu public aduse țării.
