Nu ne vindem țara! Vrem să o furăm, bucată cu bucată sau chiar cu totul
Marți, 5 mai, parlamentarii se vor reuni pentru a vota demiterea Guvernului Bolojan, în cadrul unei moțiuni de cenzură depusă de PSD în colaborare cu AUR, sub titlul „STOP Planului Bolojan de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului!”. Această acțiune vine la doar două săptămâni după ce, în spațiul public, s-a generat un curent denumit „Nu ne vindem țara”, care vizează intenția Executivului de a lansa la vânzare, pe Bursă, pachete minoritare de acțiuni ale companiilor de stat, fie ele profitabile sau nu.
Listarea unei firme pe bursă este considerată un pas semnificativ în ceea ce privește transparența, având în vedere că documentele companiei devin accesibile tuturor, iar prețurile acțiunilor sunt stabilite de piață, permițând oricui să participe la achiziția de acțiuni. Cu toate acestea, agitația generată de apelul „Nu ne vindem țara” este evident o formă de propagandă, promovată de cei care disprețuiesc publicul și votanții, considerându-i neinformat și ignorant.
Istoria ne arată că asemenea mișcări au fost întâlnite și în perioada anilor ’90, când liderii din partidele de atunci, cum ar fi PRM și PSD, au folosit aceeași sintagmă în contextul privatizării companiilor de stat. Regimul condus de Ion Iliescu a implementat un program de privatizare în masă, ce a permis fiecărui cetățean să primească cupoane ce puteau fi utilizate pentru achiziția de acțiuni. Însă, așa cum s-a demonstrat ulterior, acest program a fost un eșec, iar multe din aceste cupoane au ajuns pe mâinile unor speculanți sau au fost ignorate de cei care le-au primit.
După o vreme, aceeași actori politici au inițiat privatizarea reală a acelor companii, acestea fiind transferate în mod frecvent către clienți politici sau străini, adesea cu comisioane exorbitante plătite către partide sau lideri. Firmele preluate de cercuri de interese politice au fost exploatate până la vânzarea totală a activelor lor, transformând patrimoniul în profituri imobiliare colosale, în timp ce foarte puține au reușit să reziste.
Astfel, acum ne confruntăm cu o repetiție a acelui scenariu din anii ’90. Politicieni, sindicaliști și persoane influente strigă în cor „Nu ne vindem țara”, dar motivația lor există dintr-un interes personal, nu dintr-un angajament față de binele comun. Când ei afirmă că nu doresc vânzarea, mesajul ascuns este că doresc să controleze și să sustragă acele active pentru propriile lor câștiguri.
Listarea la Bursă ar impune transparență într-un domeniu în care multe dintre aceste interese obscure prosperă în anonimat. Orice mișcare ar trebui anunțată, iar faptele ar deveni publice, ceea ce afectează negativ acești politicieni și clienții lor bine plasați. Propaganda din jurul acestei moțiuni nu este decât o mască pentru păstrarea controlului lor asupra economiei. În concluzie, votul parlamentarilor împotriva acestui plan nu este un gest de protecție a țării, ci mai degrabă o deschidere către furt, având în vedere că drumul către un plan de salvare va fi blocat de intenții perverse.
