Ghinion! Un spital a dispărut cu totul din Iași din cauza politicienilor incompetenți, proști și hoțomani
Există momente în care un stat își arată adevărata măsură nu prin discursuri, nu prin promisiuni și nici prin festivismul conferințelor de presă, ci prin felul în care știe să gestioneze crizele și consecințele lor juridice. Din acest punct de vedere, cazul Pfizer spune odată din nou o poveste veche și apăsătoare despre România: aceea a unui stat care reacționează târziu, negociază slab și pierde mult. Cazul Pfizer nu a avut parte de mediatizarea cuvenită. Scumpirea carburanților pe fondul conflictului din Iran, închiderea televiziunii „Marș TV” și decesul antrenorului Mircea Lucescu au umbrit cazul chiar mai mult decât și-ar fi dorit cei implicați în acel scandal.
FONDURILE AJUNGEAU PENTRU UN SPITAL
În anii pandemiei, într-un climat dominat de panică și presiune internațională, deciziile rapide puteau avea o justificare. Problema nu mai este însă contextul de atunci, ci incapacitatea de după. Un stat matur ar fi venit cu echipe juridice solide, cu negociatori experimentați, cu soluții de reducere a pierderilor și cu o strategie clară de ieșire dintr-un contract devenit disproporționat față de nevoile reale. România a făcut, din păcate, ceea ce face adesea: a amânat, a improvizat și a sperat că problema se va stinge de la sine.
Nota de plată vine acum, rece și implacabilă: sute de milioane de euro. Nu le vor plăti cei care au semnat, nici cei care au gestionat defectuos litigiul, nici cei care au tratat obligațiile statului cu superficialitate. Le va plăti societatea, dintr-un buget și așa sufocat, prin investiții amânate și printr-o presiune fiscală tot mai greu de suportat. Banii ar fi ajuns probabil pentru ridicarea unui spital, cum ar fi fost cel de Boli Cardiovasculare, proiectat a fi ridicat la Miroslava, dar care nu a mai încăput în PNRR din motive aproape de neînțeles.
MILIARDE CONTRA ZERO AUTOSTRADĂ
Această poveste nu este singulară. Ea se înscrie într-o linie tristă de mari eșecuri administrative și juridice care au costat România enorm.
Autostrada Transilvania rămâne un caz-școală. Contractul cu Bechtel a devenit simbolul unei epoci în care statul român a confundat dezvoltarea cu risipa. Miliarde de lei au fost angajate, iar o mare parte din bani s-au scurs către compania americană fără ca infrastructura promisă să fie realizată. Am dat miliarde pentru zero kilometri de drum rapid. În locul unei autostrăzi complete, România a rămas cu fragmente și cu o lecție scumpă despre ce înseamnă un contract negociat prost și gestionat și mai prost.
La fel de relevant este și cazul fraților Micula, unde România a ajuns prinsă între propriile decizii economice, arbitraje internaționale și regulile europene. Din nou, lipsă de coerență, lipsă de anticipare, lipsă de profesionalism instituțional. Din nou, costuri grele și o imagine de stat vulnerabil în fața litigiilor mari.
Aici este, de fapt, problema profundă: nu simpla existență a unor procese, inevitabile uneori în viața unui stat, ci faptul că România pare să intre în ele fără memorie instituțională, fără expertiză și fără cultura responsabilității. Prea multe decizii publice sunt luate politic, conjunctural, cu gândul la efectul imediat și prea puțin la consecințele de peste cinci sau zece ani.
CE BINE ÎMI PARE CĂ AI LUAT ȚEAPĂ
Cetățeanul vede doar finalul: sute de milioane sau miliarde care dispar din bugetul public. În spatele acestor sume se află însă școli care nu se modernizează, spitale care nu se construiesc, drumuri care rămân pe hârtie și comunități locale care așteaptă investiții elementare.
România nu are doar ghinion. România are, prea des, conducători care tratează statul fără rigoarea pe care acesta o cere. Iar când incompetența se întâlnește cu iresponsabilitatea, prostia și corupția, factura nu întârzie niciodată și are o valoare pe măsură.
Și, aproape invariabil, ea ajunge la cetățean. Fostul premier Cîțu, foștii miniștri Voiculescu sau Rafila, fostul șef al statului Klaus Iohannis se vor alege cel mult cu obrazul pătat. Le pasă însă lor? De banii românilor s-a dovedit că nu!
