ACUM, DUPĂ DOUĂ MII DE ANI
Într-o lume în care totul pare să se desfășoare cu o rapiditate copleșitoare, există o constantă care ne afectează profund: ținerea de minte a răului. Această trăsătură a sufletului uman, denumită de unii „maladia memoriei”, constituie o provocare serioasă, afectând relațiile și interacțiunile noastre zilnice. Pr. Constantin Sturzu, prin mediul său pastoral, ne amintește că, în ciuda evoluțiilor tehnologice și sociale, această problemă rămâne neschimbată și relevantă.
Fiecare dintre noi deține o putere interioară sursă dintr-o energizare divină numită iuțime, dar care, în ocazii necorespunzătoare, se poate transforma în mânie. Această din urmă stare poate avea consecințe devastatoare, iar Sfântul Ioan Scărarul subliniază importanța controlului acestei energii. A ne mânia, fără a greși, devine astfel o provocare zilnică care necesită vigilentă.
Un aspect cu adevărat îngrijorător este „ținerea de minte a răului”, percepută ca o „fiică a mâniei”. Această atitudine, care compune un coșmar pentru sufletul nostru, afectează pe toți cei care se confruntă cu ea. Din păcate, mulți dintre noi nu recunoaștem că această problemă este prezentă în viețile noastre, căci adesea refuzăm să ne asumăm slăbiciunile.
Un pasaj din „Scara” lui Ioan Scărarul ne aduce în față o imagine paradoxală: chiar dacă ura poate separa legături, ea poate în același timp împiedica păcatul prin aducerea aminte a răului. Aceasta indică o complexitate a răului, un mecanism prin care, în mod ironic, ne putem proteja de alte păcate. Reacțiile noastre emotive sunt indicii clare ale rănilor încă nevindecate.
Astfel, la spovedanie, este esențial să ne întrebăm: „Îmi port resentimente față de cineva? Oare am iertat cu adevărat?” Acest proces introspectiv este necesar pentru apropierea de sacramente, fiindcă nu putem beneficia de iertarea divină purtând în noi neiertare.
Relația noastră cu Dumnezeu nu este ruptă de păcat, ci de refuzul de a recunoaște și a ne întoarce către mila divină. Aceasta este esența căderii lui Iuda, care, deși s-a împărtășit, a continuat să-și urmărească planurile trădătoare. Împărtășania lui a fost, în final, o condamnare.
Sfântul Ioan Gură de Aur menționează pericolul de a ne împărtăși fără a fi curățiți de răutate, avertizându-ne asupra consecințelor grave ale acestui comportament. Astfel, Apostolul Pavel subliniază importanța cercetării de sine: „să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine”. Acest proces este vital pentru o relație autentică cu Dumnezeu.
Identificarea semnelor care ne trădează prezența „ții ținerea de minte a răului” este imperativă. Fie că repetăm vechi reproșuri, ne schimbăm comportamentul în raport cu cei care ne-au greșit sau folosim suferința ca scuză pentru propriile noastre greșeli, toate aceste manifestări indică faptul că nu am iertat cu adevărat.
Problema nu este că suntem slabi, ci că nu recunoaștem aceste slăbiciuni și nu cerem ajutorul divin. Dumnezeu, care ne iartă neîncetat, nu poate lucra în inimile celor care justifică răul. A trăi o viață creștină autentică nu înseamnă absență de greșeli, ci disponibilitatea de a ne recunoaște și îndrepta păcatele.
Așadar, alegerile noastre sunt decisive; iuțimea poate deveni o forță benefică sau una care ne solicită. Numai noi suntem responsabili de destinul nostru spiritual, iar fiecare pas pe care îl facem contează.
