Teatrul Absurdului în Academia Românească: Facebook ca Instrument de Selecție Doctorală
Ah, vara și toamna în universitățile noastre dragi! Acele momente când coordonatorii de doctorate se transformă în niște Hamleti moderni, răvășiți de dileme existențiale. „Să aleg sau să nu aleg?”, se frământă ei, în timp ce frunzele cad melodramatic pe aleile campusului. Dar, stai puțin! Nu este vorba despre o tragedie shakespeariană, ci despre o comedie neagră, unde Facebook devine scena pe care se desfășoară toată acțiunea.
Întâlnim în acest spectacol grotesc personaje precum Laurian Brostan, un veteran al războaielor academice, care a descoperit secretul succesului în recrutarea doctoranzilor: Facebook, acea fântână nesecată de adevăruri personale. Cu un zâmbet sardonic, Laurian își desfășoară arsenalul de prietenii virtuale și dosare electronice, transformându-se într-un Big Brother academic. „În Facebook veritas”, exclamă el, în timp ce își freacă mâinile, gândindu-se la următoarea victimă a rețelei sale de socializare.
Facebook-ul: Oglinda Sufletului Academic?
Ironia situației este că, în timp ce unii profesori se zbat în mrejele propriilor lor incertitudini, alții, precum Laurian, navighează cu încredere pe apele tulburi ale Facebook-ului. Ei cred că pot judeca capacitatea intelectuală a unui student doar prin prisma postărilor, comentariilor și fotografiilor de profil. Ce metodă de selecție! Ce acuratețe! Ce dezastru!
Și totuși, în ciuda acestei metode „inovative”, Laurian se confruntă cu o realitate sumbră: nu a mai primit niciun doctorand de zece ani. Oare de ce? Poate pentru că, așa cum Facebook dezvăluie idioțenia umană, la fel îi dezvăluie și pe cei care se consideră demiurgi ai destinului academic. „Toți sunt niște prostani”, concluzionează el, fără să realizeze că această sentință ar putea să se aplice și oglindirii propriului său comportament.
Concluzia unei Farse Moderne
În acest circ academic, unde Facebook devine un instrument de judecată, pierdem esența a ceea ce înseamnă educația și formarea intelectuală. Transformăm universitățile în arene de vânătoare de like-uri și share-uri, unde cei mai iscusiți în arta auto-promovării devin favoriții scenei. Dar ce se întâmplă cu cei care poate nu strălucesc în lumina reflectoarelor virtuale, dar care ar putea fi minți luminate în laboratoarele și bibliotecile universitare?
Este timpul să ne întrebăm serios: aceasta este universitatea pe care ne-o dorim? O instituție unde „like-ul” este mai puternic decât argumentul logic, unde numărul de prieteni virtuali contează mai mult decât cunoașterea profundă? Să sperăm că acest act din piesa noastră academică se va încheia curând, lăsând loc unei reflecții serioase asupra valorilor autentice ale educației.
Sursa: Ziarul de Iași
